Free to be you and me

E mai usor, stii? Sa pui piese pe facebook sau sa dai reblog la poze pe tumblr. E mai usor sa lasi peste tot indicii, sperand ca le va vedea cine trebuie si, in acelasi timp, ca nu le va vedea nimeni. E ca un pact pe care-l faci cu tine insati ca sa te poti descurca intr-un fel sau altul cu avalansa care vine spre si dinspre tine. Reprimi doar valurile cu adevarat periculoase, restul mai poate scapa prin versurile piesei de pe facebook sau prin mesajul pozei de pe tumblr. Si exista suficienta nedreptate in toata situatia asta, cat sa poti inveli pamantul cu ea de doua ori… pentru ca e decembrie si e frig in partea asta a lumii. E anul 22 si e frig in partea asta a vietii. Ai un proiect de licenta de facut, carti de citit, lucruri de planificat si un an de pus la punct, dar bani nu-s si-afara e frig, esti numai tu la 517 si fantomele au umplut fiecare centimetru din cladire. Sunt pe hol, pe scari, la geam, langa tine, in pat si nu se opreste niciuna din bantuit doar pentru ca te doare pe tine.

Si e mai usor sa trimiti un mesaj, sa te holbezi la el jumatate de ora, sa scrii trei cuvinte, un zambet fals si un semn al exclamarii si sa presupui ca ti-ai facut datoria, dar ai o promisiune se indeplinit si probabil inca o lectie de invatat, asa ca pui mana pe telefon, te rogi sa nu-l scapi si te arunci a mia oara in gol, pe fundalul unei voci care obisnuia sa-ti dea tonul la fericire. Am o mie de liste, cu “de ce da” si “de ce nu” si mai ales “de ce mama naibii…?”, am trei saptamani de vacanta acasa, unde e tot ce-ar trebui sa-mi lipseasca… am cafea, chitara si siguranta in nuante de rosu. Dar fantomele nu se opresc din bantuit pentru ca mi-e mie dor si frica.

Am si muzica noua pentru flashuri vechi, care reuseste cumva sa creeze dependenta si sa genereze agonie. Mai am o promisiune de vremuri mai bune, explicatii recente la evenimente trecute, lumini noi si mai aprinse decat de obicei, o raceala de toata frumusetea si-o insomnie de invidiat. Sunt toate aici, unde nedreptatea e aproape de cota maxima si amintirile detin controlul. Poate mai e putin, totusi. Poate e ceva bun chiar dupa colt si eu ma gandesc sa ma dau batuta fix acum. Poate vom primi un semn, poate vom fi fericiti, poate suntem aproape de cicatrizare si echilibru.Gata? Am invatat lectia? Nu de alta, dar… am obosit sa fiu o rana deschisa.

“You look so tired… Tell me, when was the last time you got to be ACTUALLY happy? Because I swear I tried. I swear I tried…”

Advertisement