“Mereu.”

Vama Veche e un mic colt de Rai.

Un Rai hippiot, cu mult alcool, codite impletite si bratari colorate. Piele arsa de soare si priviri senine, nisip si vant si valuri. Vama Veche e acolo unde nimic nu doare, nu apasa si nu sufoca.

E acolo unde te vindeci, unde renasti, unde nu poate sa-ti fie altfel decat bine, chiar si cand iti sufla briza prin buzunare si habar n-ai de unde urmeaza sa mananci. Vara asta, though, am invatat un lucru: the Universe provides… mai ales in Vama. Tot ce trebuie tu sa faci e sa-ti misti fundul pana la gara, sa te urci in trenul spre Mangalia si sa fii constient ca n-o sa te intorci la fel.

Sibiul e scenariul ideal pentru basme.

De parca ai trece dintr-un secol in altul, te intrebi cam cate povesti ti-ar putea spune pietrele de sub talpi sau cati cavaleri au mers pe acelasi drum ca tine; prin cate vieti treci cu fiecare pas.

E locul in care uiti, uiti tot ce doare sau apasa, sau sufoca, in care intelegi ca nu iti mai trebuie nimic din ce ai lasat in urma; ca n-are sens sa te uiti inapoi si cu siguranta nu trebuie sa te intorci niciodata. E locul care iti arata cum ar fi viata ta, daca ai hotari, de azi, ca meriti sa fii fericit. Sa-ti umpli plamanii cu linistea care pluteste in aer, sa-ti schimbi culorile sub un soare nou, cald, care nu va spune nimanui unde esti si cum sa te gaseasca.

Sunt locurile care mi-au facut vacanta incredibil de frumoasa, cand nimeni, nici macar eu, nu se astepta la asta. Din tren in tren, de pe o plaja pe alta, de la mese de 6 lei la scoici si melci si aerul unei tari noi, care nu-ti stie povestea. De pe nisip direct pe stradute vechi, printre case colorate; de La Pirati direct in fata scenei, la Artmania. I feel like I’ve been everywhere and each place has left its mark on me. Si e perfect, e incredibil sa fii, dupa n+1 ani, plin de amintiri frumoase si-atat, cu cateva lectii invatate in plus, dar la fel de copil ca intotdeauna.

Iar tu… tu m-ai gasit. Ascunsa acolo, printre oameni, lumini si note muzicale, cu garda sus, better off on my own, believing in nothing but myself. Si poate au fost culorile tale perfecte, sau poate sentimentul ca te cunosc dintotdeauna… Sau toate sincronizarile noastre, de care n-am stiut sa profitam la inceput. I never felt like leaving your side again.

Si sa stii ca noptile in tren nu-s atat de urate, cand stii ca destinatia e perfecta, iar rasaritul pe peron in Brasov, alergand dintr-o parte in alta, e mai frumos decat stie lumea. Si discutiile intr-un Personal vechi si murdar, in drum spre un oras complet necunoscut… they can be pretty fascinating.

Cheap food on the side of the road… a zecea strada la stanga spre o clinica bine ascunsa si, bineinteles, autostopul care are si el secretele lui. Si-am invatat ca berea te poate face sa adormi pe strada, in picioare… si ca nu e bine sa mananci ciocolata inainte de masa. Si ca serile pot fi geniale intr-un parc dintre blocuri, printre copii, ca si noi.

Am mai invatat ca poti sa ai noroc in dragoste, sau la carti; niciodata la amandoua in acelasi timp… Si ca daca ai noroc, poti sa te odihnesti dupa o zi perfecta noaptea, sub cerul liber, pe niste perne imense, pe care gardienii nu tre sa stie ca le-ai imprumutat. Am mai invatat ca exista cineva caruia ii place sa ma auda vorbind… tot timpul. Care a dezvoltat rapid a love-hate relationship cu bagajul meu si care imi spune constant ca ma uraste, doar ca sa ma stranga mai tare de mana in secunda urmatoare.

So… thank you. For teaching me stuff about me I never knew. For giving me 30 hours of happiness and for making me smile again.  Thank you for changing my life.